Lucrători Specializați

Lucrători Specializați

Vizele temporare de lucru H-1B pentru ocupații de specialitate

Viza H-1B se acordă persoanelor cu studii superioare în anumite domenii considerate “ocupații de specialitate”, precum arhitecți, profesori, ingineri, contabili, doctori, avocați.

Procesul de obținere a vizei H-1B se desfășoară în trei etape și începe cu angajatorul, care trebuie să îndeplinească anumite cerințe impuse de Departamentul Muncii al SUA (Department of Labor – DOL) și Serviciul de Imigrație și Cetățenie al SUA (United States Citizenship & Immigration Services – USCIS).

Primul pas este ca angajatorul să demonstreze că angajatul va fi plătit cel puțin cu salariul mediu pentru locul de muncă din zona respectivă. Ulterior are loc depunerea dosarului la USCIS de către angajator. După obținerea aprobării, angajatul poate solicita viza H-1B la consulatul SUA.

Viza H-1B este acordată conform contractului de muncă dintre angajator și angajat pentru maxim 3 ani, cu posibilitatea de extindere pentru încă 3 ani. Angajatorul solicitantului trebuie să prezinte un certificat de muncă care să demonstreze că nu a reușit să recruteze un muncitor american pentru funcția lucrătorului străin.

Firma de avocatură Bocancea Law Firm are o experiență vastă cu vizele de muncă H-1B. Ruslan Bocancea este avocat licențiat în Minnesota și este autorizat să reprezinte clienții în fața tuturor autorităților de imigrare, inclusiv în fața instanțelor, USCIS, ICE, CBP și ambasadelor SUA.