Incepând de mâine, 6 iunie 2020, la ora 7:00pm, ora României, veți putea afla rezultatele pentru Loteria Vizelor SUA (Green Card Lottery) 2021.

Pentru a verifica dacă ați câștigat, trebuie să intrați online pe website-ul Departamentul de Stat SUA și să introduceți datele personale și numărul de confirmare alocat când v-ați înscris

Dacă ați fost selectat(ă), veți putea aplica pentru o viză de imigrant în cadrul programului DV Lottery.  Simpla selecție nu presupune obținerea automată a Green Cardului.  Aflați mai multe despre criteriile de eligibilitate din acest articol.

În cazul în care ați pierdut numărul de confirmare primit în urma completării formularului de înscriere din octombrie 2019, îl puteți recupera simplu urmând următorii pași:

  • Accesați pagina oficială pentru verificarea aplicațiilor DV:
  • Apăsați pe butonul albastru Continue;
  • Sub Confirmation Number, apăsați pe Forgot Confirmation Number;
  • Completați câmpurile de pe pagina Verify Entrant (numele aplicantului principal, data nașterii, adresa de e-mai codul Captcha afișat) și apăsați butonul Submit.

Prin programul Loteria Vizelor sunt acordate vize de imigrant SUA (green cards) cetăţenilor din ţările cu rată mică de emigrare în Statele Unite în ultimii 5 ani.  Anul acesta au fost puse la bătaie 55, 000 de Green Carduri SUA.  România se află pe lista țărilor participante la Loteria Vizelor SUA.

Atenție, Departamentul de Stat SUA nu trimite scrisori de notificare prin postă sau pe e-mail pentru a anunța selecția câștigătorilor.  Prin urmare, va recomandăm să trataţi cu neîncredere orice e-mail sau scrisoare care vă anunță că sunteţi selecţionaţi şi, mai mult, prin care vi se solicită să achitați o sumă de bani pentru obținerea Green Cardului.

În anul fiscal 2019, un număr de 242 de vize de imigrant au fost emise pentru câştigătorii români de loterie.