CBP, în traducere “Biroul de Vamă şi Protecţia Frontierelor din SUA”, a anunţat public că persoanele aflate pe teritoriul Statelor Unite prin programul Visa Waiver îşi pot prelungi şederea cu până la 30 zile, dacă se află în imposibilitatea de a pleca din cauza pandemiei COVID-19.
Programul Visa Waiver permite cetăţenilor din 39 de ţări să între pe teritoriul Statelor Unite fără a avea o viza în prealabil, doar pe baza completării online a formularului ESTA (Electronic System for Travel Authorization). Scopul călătoriei poate fi de afaceri sau turism, iar durata şederii nu poate depăşi 90 de zile.
Anunţul făcut de CBP oferă flexibilitate cetăţenilor aflaţi acum în Statele Unite cu ESTA, şi care întâmpina dificultăţi de a reveni în ţările lor din cauza restricţiilor de călătorie impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19. Aceştia au până la 30 de zile la dispoziţie pentru a-şi aranja plecarea din Statele Unite după epuizarea celor 90 de zile de şedere.
Cei aflaţi în astfel de situaţie trebuie să contacteze Birourile CBP din SUA sau Centrul de Contact USCIS, înainte de expirarea termenului lor de şedere (cele 90 de zile permise).
România şi alte 3 ţări din Uniunea Europeană nu fac încă parte din Programul Visa Waiver. Românii care se află acum în SUA cu o viza B-1/B-2 şi care se apropie de epuizarea celor 6 luni de şedere permisă, au posibilitatea să ceară autorităţilor de imigrare (USCIS) extinderea dreptului de şedere pe teritoriul SUA cu până la încă 6 luni.
Dacă vă hotărâţi să solicitaţi prelungirea şederii în SUA, trebuie să începeţi demersurile în cel mai scurt timp posibil. Este recomandat ca dosarul de extindere să fie trimis către USCIS cu cel puţin 45 de zile înainte de epuizarea celor 6 luni permise. Trebuie acordată o atenţie deosebită întocmirii acestuia, întrucât orice neatenţie poate atrage un refuz sau chiar anularea vizei B-1/B-2.